Starea de nervozitate din interiorul uniunii democrate maghiare nu mai poate fi ascunsă sau negată de liderii săi. Frământările care macină acum UDMR nu sunt legate doar de ancheta DNA asupra ministrului Borbely şi a consilierului său personal, cât mai ales de intenţia PDL de a promova în viitoarea sesiune parlamentară din toamnă, legea votului prin corespondenţă asumată public de Teodor Baconschi şi de alti reprezentanţi ai principalului partid de guvernământ. Erodată la guvernare, cu suspiciuni care planează asupra unor lideri marcanţi, cu un preşedinte Kelemen Hunor care încă nu a confirmat mare lucru în plan politic, biciuită permanent de Laslo Tokes şi Szas Jeno, UDMR se află în cea mai neagră perioadă a existenţei sale. Se ştie că la o prezenţă de peste 64% la alegerile parlamentare orice partid sau formaţiune maghiară nu va mai accede în parlament.
La un calcul simplu bazat pe rezultatul ultimelor alegeri din 2009, publicat pe site-ul Biroului Electoral Central, dintr-un număr total de 18.303.224 persoane înscrise s-au prezentat la vot 10.620.116 alegători, ceea ce reprezintă o prezenţă de 58,02%. Dacă votul prin corespondenţă va aduce conform spuselor domnului Baconschi 900.000 - 1.000.000 de voturi în plus de la românii din afara graniţelor ţării vom avea o prezenţă la vot de 63, 49%. Destul de aproape de limita de 64% care exclude prezenţa ca partid a minorităţii maghiare în parlament.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu